Miss Marple: 12 Povestiri Noi – O Deziluzie Detectiva

Miss Marple: 12 Povestiri Noi – O Deziluzie Detectiva

Miss Marple este readusa la viața în aceasta antologie în memoria Agathei Christie. Este Miss Marple: 12 povestiri noi un proiect reușit sau o tentativa eșuată de a emula?
Miss Marple este readusa la viața în aceasta antologie în memoria Agathei Christie. Este Miss Marple: 12 povestiri noi un proiect reușit sau o tentativa eșuată de a emula?

Cititoarea's bookshelf: currently-reading

Ultima ispita a lui Hristos
tagged: currently-reading

goodreads.com

Cititoarea's bookshelf: read

The Radleys
it was ok
Nu sunt o mare fana Matt Haig, Umanii și Biblioteca de la miezul nopții au fost cel puțin digerabile și cel mult simpatice, dar Familia Radley este la un alt nivel de dezamagire. În multe recenzii este descrisă ca fiind o carte “amuzan...

goodreads.com

Miss Marple: 12 Povestiri Noi – O Deziluzie Detectiva

Trebuie sa recunosc ca mă simt puțin păcălită de cartea aceasta. Cu litere mari, embosat, tronează pe doua treimi de coperta numele Agathei Christie, în timp ce numele uneia dintre cele mai îndrăgite personaje ale autoarei, Miss Marple, își găsește locul în centru. Am apucat cartea cu repeziciunea oricărei fane a detectivului cu batic, gândindu-ma doar la cum îmi voi petrece o noapte ploioasa de septembrie cuibărită în fotoliu, citind ce cazuri întortocheate a mai reușit fata bătrână sa dezlege.

Aici începe insa dezamăgirea care îmi va tine companie pe aproape întreaga durata a lecturii. Cu litere de o șchioapă, numele celor 12 autoare care au participat la acest proiect, reimaginand-o pe Miss Marple în propriile variante, râdeau perfid de mine. Ce credeam eu ca este o antologie scrisă de Agatha Christie, s-a dovedit o încercare, uneori mediocră, alteori oripilanta și de foarte putine ori reușită de a o emula.

Dar pentru a înțelege mai bine de ce Miss Marple este greu de scris de altcineva în afara de însăși Regina Misterului, trebuie sa ne întoarcem în trecut, în momentul ideatiei.

Si cum înainte de fum, trebuie sa existe foc, pentru Agatha Christie, înainte de Miss Marple a fost Hercule Poirot. Autoarea deja trăsese lozul norocos cu detectivul cu mustața perfect stilizata, cel de-al treilea roman care îl avea în prim-plan, Moartea lui Roger Ackroyd, urmând sa fie pus în scena. Când dramaturgul Michael Morton a luat decizia de a inlocui personajul celibatarei Caroline Sheppard cu o tânără, Agatha Christie s-a hotărât ca trebuie sa dea fetelor bătrâne o voce. Astfel, s-a născut personajul Miss Marple. Iar deși autoarea nu a declarat niciodată ca ar avea un preferat intre cei doi detectivi, a menționat în autobiografia sa că a găsit-o pe Miss Marple un personaj mai interesant de scris, deoarece putea să o folosească pentru a explora subtilitățile vieții de la sat și natura umană într-un mod diferit față de decorurile cosmopolite ale poveștilor cu Hercule Poirot. În total, Christie a scris 12 romane și 20 de povestiri care o au ca personaj principal pe detectiva amatoare din St. Mary Meade.

Acum revenind la Miss Marple: 12 Povestiri Noi. Cartea a fost marketată ca fiind o modalitate de a prezenta personajul emblematic al Agathei Christie unei noi generații. Iar daca aceasta a fost cu adevărat intenția, pot spune ca ținta a fost ratata cu desăvârșire, în principiu pentru ca, deși povestirile au un personaj central care întâmplător se numește Jane Marple, aceasta nu aduce în ton, personalitate si manierisme cu ce știam deja. Mie nu a reușit sa îmi demonstreze decât ca exista un singur autor care poate scrie o Miss Marple veritabila: Agatha Christie. Un DIY nereușit, cu foarte putine momente de sclipire din partea unor autoare renumite care se pare ca s-au limitat la pagina de Wikipedia pentru a-și cunoaște personajul.

Mai jos găsiți o recenzie pentru fiecare povestire în parte. Atenție, posibile spoilere!

1. RAUL IN LOCALITATILE MICI (LUCY FOLEY) 3/5 stele

O tentativa relativ reușită din partea lui Foley insa este clar de la început ca un lucru pe care îl vor avea în comun toate povestirile este spațiul insuficient pentru a fi dezvoltate corespunzător. A fost insa una dintre putinele instanțe în care am simțit o doza de Miss Marple acolo. Jane Marple o vizitează pe prietena sa din copilărie, dna. Prudence si este prinsă în misterul morții unei cântărețe de opera misterioase.

2. A DOUA CRIMA DE LA VICARIAT (VAL MCDERMID) 4/5 stele

Autoarea a ales un fundal deja cunoscut, vicariatul fiind scena unei noi crime. Mary, fosta menajera, este găsită moarta pe podeaua bucătăriei. O lectura interesantă, cu un cadru foarte apropiat de ce ne puteam aștepta din partea Agathei Christie, McDermid a reușit sa surprindă în putinele pagini pe care le-a avut la dispoziție atmosfera vechiului sătuc St. Mary Meade. Insa, tertipul “Ha! Te-am păcălit, adevaratul criminal este de fapt un personaj menționat doar în trecere, sunt sigură ca nu te-ai așteptat la asta!” nu i-a oferit un final satisfăcător.

3. MISS MARPLE CUCERESTE MANHATTANUL (ALYSSA COLE) 0/5 stele

Nu! Absolut nu! Singura povestire din întreaga antologie care mi se pare nedemna de o recenzie si un afront adus cititorului. Miss Marple se afla în Manhattan (IN MANHATTAN?!?!?!), unde, alături de nepotul ei Raymond si soția sa, Jane, urmează sa vadă o punere în scena a unei cărți scrise de Raymond. Ce urmează poate fi descris ca un haos, nu un mister iar rezolvarea nu m-a convins deloc.

4. DESIRAREA (NATALIE HAYNES) 2/5 stele

Un short story scris bine insa cu un final absolut neverosimil. La mult timp după război, dl. Weaver revine în St. Mary Meade, unde este așteptat de soția si de fiul sau. După un conflict cu fermierul Martin, acesta din urma este găsit mort, iar toate degetele acuzatoare se îndreaptă către dl. Weaver. Dar Jane Marple știe ca povestea este mai încâlcită de atât.

5. CRACIUNUL LUI MISS MARPLE (RUTH WARE) 5/5 stele

Ruth Ware a reușit sa se apropie cel mi mult de stilul Agathei Christie, creând astfel o Miss Marple veritabila. Jane Marple este invitata lui Dolly Bantry la cina de Crăciun, alături de Raymond si de Jane. Colonelul Bantry i-a invitat, reticent, si pe agasanții membrii ai familiei Carlton. Când un șirag de perle care aparțineau dnei. Carlton dispare, iar servitorii familiei Bantry sunt acuzați, Miss Marple se vede nevoită sa dezlege acest mister inspirat parca din romane polițiste.

6. MINTEA DESCHISA (NAOMI ALDERMAN) 2/5 stele

Jane Marple este invitata la cina de Ziua Fondarilor din Oxford (ce caută acolo, putem doar sa ne întrebam). Profesorul si decanul Cuthbert Cayling moare în timpul cinei iar jurnalista Elspeth Hearken este si ea otrăvită. Mintea Deschisă este mai degrabă o poveste marca Hercule Poirot, hai sa nu o tărâm pe Miss Marple noaptea în cavouri!

7. IMPARATEASA DE JAD (JEAN KWOK) 1/5 stele

Si iată-ne din nou într-un scenariu greu de crezut, în care Miss Maple călătorește spre Hong Kong pe un vas numit Împărăteasa de Jad. Aici îl are ca partener de dans pe dl Pang, care este însoțit de fiica lui si de mătușa Faith. Curând, dl. Pang este omorât iar mătușa Faith are același destin, iar fiica, Muatang, este arestata pentru ambele crime. 1 stea pentru ca Jane Marple este o bătrânică care cercetează si observa, nu acest personaj al lui Kwok care face tai chi într-un picior.

8. MOARTE LA NUNTA (DREDA SAY MITCHELL) 2/5 stele

Miss Marple este invitata domnișoarei Bella la nunta nepoatei acesteia, Marie. O alta invitata misterioasa moare în timpul recepției, iar când legătură dintre ea si Marie începe sa prindă contur, Marple si Bella se lupta sa ii dovedească nevinovăția. Un modus operandi greu de crezut si un fir narativ grăbit care o are mai degrabă în prim plan pe domnișoară Bella decât pe Jane Marple.

9. CRIMA LA VILLA ROSSA (ELLY GRIFFITHS) 3/5 stele

O idee foarte interesantă si bine scrisă, insa pare ca Elly Griffiths avea povestea asta dospită undeva si a scos-o de la naftalina când i s-a propus sa participe la acest omagiu adus Agathei Christie, adăugând-o ulterior si pe Miss Marple pentru a putea rămâne în tema. Un autor se retrage în Italia, în încercarea de a-și depăși blocajul si a finaliza următorul sau proiect. La Villa Rosa, întâlnește personaje inspiraționale (printre care si Jane Marple) si este pus în situații confuze, care îl fac sa își pună la îndoială sănătatea mentala.

10. CEI DIN SOIUL UCIGAS (KAREN MCMANUS) 2/5 stele

O povestire buna ABSOLUT RUINATA de ideea ca Raymond ar putea fi bunic! Nepoata acestuia, Nicola, o vizitează pe Jane Marple în noua sa casa din Cape Code. Nu putem decât sa credem ca în acest punct, Miss Marple este matusalemică și/sau un soi de vampir care trăiește veșnic din moment ce este încă prezenta pentru a o găzdui pe nepoata adolescenta a lui Raymond. Diana, cea mai buna prietena a Nicolei, are un bunic paranoic care suspectează ca cineva din familie încearcă sa îl omoare pentru a pune mana pe avere. Suspiciunile lui se dovedesc a fi îndreptățite, este omorât în timpul unei petreceri, iar Nicola este în centrul încercării de a găsi ucigașul.

11. MISTERUL SOLULUI ACID (KATE MOSSE) 4/5 stele

In timpul unei călătorii cu trenul, Miss Marple întâlnește un preot care ii împărtășește îngrijorarea în privința dispariției unei domnișoare care ii este prietena. Împrejurările morții mamei fetei si ulterioară dispariție a acesteia o intriga pe Jane Marple, care decide sa investigheze, alături de prietena sa, Emeline. Un mister foarte bine conturat într-o poveste scurta si o Miss Marple credibilă.

12. DISPARITIA (LEIGH BARDUGO) 1/5 stele

Dolly Bantry o suna pe Miss Marple, rugând-o sa se întoarcă din Londra pentru a ajuta la rezolvarea dispariției tânărului Michael Barnsley-Davis. Misterul se adâncește atunci când bătrâna noastră preferată afla si de moartea suspecta a unei tinere în același timeframe. Leigh Bardugo reușește sa scrie foarte bine un mister marca Miss Marple. Atunci, poate va întrebați de ce doar o stea? Pentru ca tot efortul lăudabil a fost ruinat cu un final nedemn, în care insulta unul dintre personajele marcante ale seriei si distruge reputația altuia.

⭐️⭐️

Total
0
Share