Regele s-a întors, trăiască regele! 

Stephen King pare ca exista in conștiința colectivă a cititorilor de sute de ani. La 15 ani am pus mana pe prima carte a lui King — Carrie — și încă de atunci, am știut ca va deveni o constanta in viața mea. Regele horrorului a fost, o perioada foarte lungă de timp, autorul pe care mă bazam atunci când ajungeam la un punct in care cititul nu mai era la fel de plăcut ca înainte. Carrie, Cimitirul Animalelor, Cujo, Misery, The Shinning, Salem’s Lot, toate stăteau undeva într-un colț, cuminți, ca o plasa de siguranță, așteptând sa mă întorc la ele de fiecare data când simțeam nevoia. 

In ultimii ani, insa, Stephen King a început sa alunece ușor ușor de pe tronul pe care i-l clădisem in lumea mea de împătimită a genului horror.

Trilogia Mr. Mercedes mi s-a părut una dintre cele mai nereușite încercari ale lui King, iar Basmul a fost cel mult mediocru. Ce-i drept, ambele sunt tentative ale autorului de a ieși din zona sa de comfort, îndepărtându-se de horror/supranaturalul care l-a consacrat. Iar Holly… ei bine, nimeni nu o place pe Holly. Pentru ca, pana la urma, noua, celor care am crescut cu scrierile Regelui, ne place mai întunecat.

Si se pare ca dorințele ne-au fost ascultate! Îți Place mai Întunecat este o colecție de 12 povestiri, unele dintre ele publicate pentru prima data, care reprezintă chintesența a tot ce este bun in scrierile lui King. Deși chiar si in aceasta colecție insista in continuare sa își insereze ideologiile politice (lucru pe care a început sa îl facă din ce in ce mai des in ultimii ani si de care eu cel puțin, m-aș putea lipsi), am putut simți prezenta vechiului Stephen King. Am fost surprinsă, am fost terifiata… am stat cu sufletul la gura sperând ca personajul patruped sa supraviețuiască. Si am realizat un lucru, care m-a întristat. King se afla la apusul vieții sale, iar lucrul acesta este evidențiat de temele pe care le abordează si personajele povestirilor sale. Moarte, credință, întrebări care nu au răspuns, viața de apoi, o moștenire umbrita de sindromul impostorului. Așa ca cel mai bun mod de a descrie Îți Place mai Întunecat este ca fiind locul unde temerile actualului King si talentul vechiului King se întâlnesc si își dau mana. 

Bineinteles, unele povestiri strălucesc mai mult decât altele. Aș spune ca la baza acestei colecții stau doua povestiri: Coșmarul lui Danny Coughlin si Șerpii cu Clopoței, care sunt si cele mai lungi din serie. Asta nu înseamnă ca scrierile mai scurte nu sunt cel puțin la fel de interesante. Un lucru pe care Stephen King îl face foarte bine este sa își dezvolte personajele, fie in 20 de pagini, fie in 200. 

Doua Pramatii cu Talent

“Doi bărbați de la tara care își trăiau in pace viețile de la tara. Fără niciun acord de vioara. Pana la un moment dat, când s-a auzit brusc o orchestra întreagă.”

Care este secretul din spatele celebrității a doi bărbați simpli, de la tara? Fiul faimosului Laird Carmody pornește in căutarea răspunsului odată cu moartea tatălui sau, iar răspunsul este greu de crezut. Este povestirea in care King da cel mai mult frâu liber obsesiilor sale personale: Trump rău, republicanii rai, Covid, Covid si iar Covid. In ciuda acestui lucru, nu pot nega ca Doua Pramatii cu Talent m-a prins din prima si m-a ținut captiva pana la sfârșit. La fel ca încă alte doua povestiri, are ceva din Twilight Zone, ceva care, deși nu este atât de întunecat, te tine totuși cu sufletul la gura. Puncte bonus pentru ca este menționat Maine.

Al Cincilea Pas

“Cred ca am avut noroc sa va întâlnesc.”

Tu ai asculta confesiunile unui străin alcoolic daca acesta ți-ar cere-o? Dar daca ți-ar spune ca îl va ajuta in planul sau de vindecare? O povestire scurta, cu un twist macabru. Este una dintre preferatele mele, tocmai pentru ca sfârșitul m-a lovit mai tare decât o cisterna care se deplasează pe autostrada cu viteza maxima (da, asta este o referință la Cimitirul Animalelor).

Willie cel Nebun

“Vreau sa te vad cum pleci. Vreau sa fiu ultimul lucru pe care îl vezi.”

Willie este un copil special. Si prin special, vreau sa spun ca Willie este de-a dreptul psihopat. Este fascinat de moarte si nimic nu ii place mai mult decât sa se gândească la ființe care suferă, fie ele umane sau animale. Singurul care pare sa ii facă pe plac si sa petreacă timp cu el este bunicul sau. Pentru mine a fost cea mai înfiorătoare dintre povestiri si m-a ținut in suspans pana in ultima clipa.

Coșmarul lui Danny Coughlin

“Credinta este mai grea.”

Visul lui Danny este începutul coșmarului in care se va transforma viața lui reală. Cu atât mai mult cu cât da si peste un polițist care pare ca a moștenit obsesia lui Javert din Mizerabilii. Aici, Stephen King pune o lumina pe ideea de a crede in supranatural si ce se întâmplă atunci când ceea ce credeai ca este imposibil devine o certitudine. Coșmarul lui Danny Coughlin pare ca sta la baza acestei antologii, de fapt, ar putea sa fie un roman de sine stătător de succes. Cu siguranță unul mai bun decât Mr. Mercedes. Absolut captivant!

Finn

“Finn a început cu stangul încă de la naștere.”

Finn este un băiat urmărit de ghinioane încă din naștere. Si cam atât. Finn este singura povestire care mi-a displăcut complet si căreia nu i-am găsit nicio calitate care sa o salveze. Are cumva un aer suprarealist, dar daca asta s-a dorit, execuția nu a fost acolo. Sau poate exista lucruri care mie îmi scăpa. Daca aș fi obligată sa sar peste una dintre povestiri, aceea ar fi Finn.

Pe Drumul Spre Hanul Toboganului

“Dinozaurul ala de Buick al bunicului abia se târâie pe drum, cu treizeci de kilometri la ora.”

Puncte bonus pentru inserarea unui Buick vechi in poveste. Unele obsesii ale lui Stephen King sunt bune, iar cea pentru mașini este una dintre ele. O familie pleacă la drum pe o scurtatura sugerata de bunicul încăpățânat si, ei bine, puțin cam traznit. Povestea clasică in care eroii noștri rămân blocați pe un drum pustiu si se dezlănțuie haosul. King (ajuns deja la vârsta de 76 de ani), a ținut sa ne demonstreze ca si bunicii pot fi duri. Un final oarecum previzibil dar, per total, o povestire foarte buna.

Ecranul Roșu

“Si m-a pisălogit si m-a pisalogit si m-a tot pisalogit.”

Un criminal care și-a ucis soția pretinde ca are un motiv întemeiat. Oare acest lucru îl va urmări pe polițistul care l-a interogat in relația cu soția sa? Cred ca Stephen King a încercat aici o referire la modul in care teoriile conspirației îți pot acapara mintea, rozând ușor si plantând îndoieli. De asemenea, într-o lume in care “credința este grea”, oare putem ignora ideea existenței unei realități dincolo de percepția noastră? Ecranul Roșu are o subtilitate caracteristica lui King. Nu îți spune ce se așteaptă de la tine sa crezi… trebuie doar sa crezi.

Expertul In Turbulente

“Este o mare diferența intre ceva care ți se pare palpitant vreme de câteva secunde si teama de moarte.”

Daca ați văzut episodul Nightmare at 20,000 Feet din Twilight Zone si ați simțit anxietatea zborului si la mulți ani după aceea, pregătiți-vă de o doza in plus cu Expertul in Turbulente. Zborul este o fobie personală, așa ca, pentru mine, King a atins un punct sensibil cu povestirea asta. Cum funcționează anumite puteri nu este foarte bine explicat, dar nici nu trebuie. 

Laurie

“I-a adus un cățelus de culoare gri închis, despre care i-a spus ca este un metis de Border Collie cu Mudi.”

OK, poate Laurie nu mi-a plăcut atât de mult pentru ca pare ca i-a lipsit acel ceva care sa facă finalul mai dramatic, dar ii înțeleg prezenta aici. In primul rând, Laurie este un câine. Iar nimeni nu dezvolta mai bine relația dintre un câine si stăpânul care nu l-a dorit ca Stephen King. In al doilea rând, Laurie este un liant intre doua alte povestiri. Având referințe din Coșmarul lui Danny Coughlin si Șerpi cu Clopoței, leagă frumos doua dintre cele mai semnificative scrieri din Îți Place mai Întunecat. Încă o data, puncte bonus pentru câine.

Șerpi cu Clopoței

“Uita-te la noi! Plimba-ne! Imbaca-ne!”

Da! Da! De trei ori da! Aceasta continuare a lui Cujo este absolut extraordinara! Are toate ingredientele unei scrieri de succes. Este un clasic înfricoșător țesut din același material din care sunt făcute coșmarurile. Vic Trenton aterizează in mijlocul unei situații neașteptate si terifianta (si își aduce si toate traumele din trecut — referință la Cujo — cu el), in momentul in care se împrietenește cu o doamna foarte amabilă dar complet țăcănită. De menționat faptul ca este posibil ca Șerpi cu Clopoței sa nu aibă același impact daca nu ai citit Cujo.

Visatorii

“Vreti sa treceți peste zidul somnului, nu-i așa? Nu, vreau sa trec pe sub el!”

Fost militar, actual stenograf de excepție, William este angajat sa transcrie experimentele unui om de știință. Lumea viselor este explorată de King si ce este dincolo de ușa realității este terifiant. Un tribut adus lui Lovecraft care are ceva si din Alasdair Gray.

Raspunsurile

“Tempus fugit!”

Si iată ca am ajuns la ce mi se pare ca este le pièce de résistance a colecției. Răspunsurile nu este înfricoșătoare ca poveștile cu monștrii. Răspunsurile este înfricoșătoare ca viața, cu toate necunoscutele ei. Este umană, pentru ca, așa cum am mai spus si înainte, King se pricepe sa construiască personaje realmente umane. Si aici pune King întrebarea care probabil ii marchează acest punct al vieții: ce este dincolo? Iar nimic nu este mai întunecat ca faptul ca nu știm niciodată cu certitudine.

3,5 ⭐️